De ce eu?

Nu am mai postat nimic de catva timp pt ca au trecut zilele fara sa-mi dau seama pe langa mine,si stiu ca nu e bine,stiu ca trebuie sa traiesti la maxim fiecare clipa pt ca nu se va mai intoarce,dar se mai intampla cateodata sa ramai prins in amintiri si sa nu-ti dai seama ca de fapt este un prezent care trebuie sa-l traiesti,nu sa tot suspini dupa ceva care oricum ai pierdut,a trecut.Insa vroiam sa ating un alt subiect:cred ca toti macar o data in viata,daca nu mai des, ne-am pus intrebarea:"De ce eu?".Si pe langa aceasta intrebare mai vin alte cateva:"De ce doar mie mi se intampla anumite lucruri?,Cu ce am gresit?,Ce am facut eu rau ca sa primesc rau?" si asa mai departe.Parca nu mai ai scapare,parca totul se invarte in jurul aceluiasi punct,intr-un cuvant iti faci rau singur.Si da,iti faci mult rau.Insa pierdem din vedere niste aspecte.Viata ne pune la multe incercari ce-i drept,dar de ce sa ne dam batuti?De ce sa ne inchidem singuri propriul nostru drum?Unde este acel optimism?Nu trebuie sa faci o tragedie,pt ca ceva nu ti-a reusit,pt ca trebuie sa recunoastem,din lucruri marunte vine raul.Ne inchidem in noi,nu mai putem visa.Ne gandim ca nimic nu mai are rost si facem o mare greseala pt ca toate lucrurile au un rost,nimic nu este la voia intamplarii.

Intr-un cuvant trebuie sa traim viata asa cum e!

Cine esti cu adevarat...

Nu credeam ca esti in stare sa spui vreodata atatea vorbe de rau.Insa la auzul acelor cuvinte mi-am dat seama cine esti cu adevarat si ca defapt totul s-a dus.Vroiam sa ma fac mica de tot si sa ma ascund intr-un colt de camera si acolo sa stau pentru totdeauna.M-ai dezamagit pt a nu stiu cata oara si ma intreb daca merita.Dar ma bucur ca te-am cunoscut la "adevarata" ta valoare,"vedet'o"!

Amintirile dor...

Imi aduc aminte de trecut.Cata fericire!Cat de dulci erau zilele alaturi de tine,orele,clipele.Imi doream sa nu se mai termine niciodata.Traiam intr-o lume numai a noastra.Aveam acea sclipire in ochi de fiecare data cand te vedeam,cand iti vorbeam.Se putea citi fericirea de pe fetele noastre.Asteptam cu sufletul la gura inca o clipa alaturi de tine.Convorbirile telefonice ore in sir...
Si de ce plang de fiecare data cand imi aduc aminte?Poate pt ca niciodata nu va mai putea fi la fel.Pt ca timpul nu se intoarce pt nimeni oricat de greu ar fi si oricat ti-ai dori.Si de ce oftez gandidu-ma la noi?Pt ca imi era bine,pt ca traiam un vis devenit realitate.


Mi-e dor..si doare!:(

Nimic...

As vrea sa dispar din viata catorva persoane.Poate le fac rau,poate nu stiu ce fac,poate sunt prea directa,sau prea dura.Stiu ca nimeni nu-mi va simti lipsa,poate doar asa putin.

 De ce e totul asa greu?Simt ca nu mai fac fata,nu mai sunt eu.As vrea sa uit de toate,de toti care continua sa ma raneasca.Prea multe dezamagiri,prea mari orgolii,prea multe minciuni.

Mi-e dor..mi-e dor de acea fata din trecut care era dispusa sa treaca peste toate,nu-i pasa ce zice lumea,nu iubea cu asa o intensitate.Dar de ce acum parca sunt alta?Simt ca nu o sa mai pot sa-mi revin niciodata.E totul asa schimbat!

Despartiti dar impreuna

Ma intreaba multi si destul de des cum decurge relatia noastra.Dar care relatie?Nu mai suntem impreuna dar cine sa ne mai inteleaga cand ne comportam ca doi iubiti.Toti raman mirati si cei drept nici eu nu inteleg cateodata dar poate asa mi-e dat sa traiesc din punctul asta de vedere,cu tine dar in acelasi timp fara tine.E bine,dar in acelasi timp doare...:(.Ciudat...

Momente

Au fost destule zile cand nu mai stiam ce sa cred.Stiam ca tine la mine dar totusi nu arata si asta ma facea sa-mi pierd increderea pana si in mine.Totusi se vedea clar ca lucrurile duc intr-un singur punct insa in acele momente parca nu mai credeam nimic,pe nimeni.Au fost prieteni care incercau sa-mi deschida ochii si sa-mi spuna cum vad ei relatia din exterior insa refuzam sa-i ascult,sa-i cred.Incepeam sa te pierd..dar oare chiar te pierdeam sau nu eram in apele mele?Imi puneam des intrebarea:"Unde e acea fata optimista?".Imi placea sa ma gandesc cum va decurge relatia noastra,cat de fericiti vom fi,si asa ajungeam foarte departe cu gandul uneori dar oare..nu mai stiam sa visez?Nu mai stiam ce sa fac...o data iti spuneam sa ma lasi in pace,nu mai vroiam sa aud de tine dar peste putin timp imi doream sa fie totul ca la inceput,mi se facea dor de tine.Eram confuza.Insa stiam un lucru cert...te iubeam,si asta mai tarziu mi-a dat putere sa merg mai departe,dar atunci imi era greu sa lupt doar eu pt relatie.

:((

De ce nu esti aici?
Sa`mi spui cu un sarut
Ca ma iubesti prea mult
Sa plangem impreuna...

De ce?:(

Orgoliul...

De ce avem orgoliul asa de mare uneori?De ce nu suntem in stare sa lasam de la noi macar o data?Oare nu ne dam seama ca ranim pe cineva,sau poate ne facem singuri rau...sau poate intr-o zi vom regreta?Oare chiar nu-ti pasa,sau doar iti place tie sa fii rugat...?Pune-te macar o clipa in locul meu.Ai putea vedea oare ce e in sufletul meu atunci?Si oare daca ai vedea,te-ai mai purta asa?

Inceput...

Totul a inceput demult...acum cativa ani.Desi stateai pot sa zic aproape de mine, nu te cunosteam,nu auzisem niciodata de tine,desi aveam prieteni in comun.Dar totusi,incet incet am devenit amici prin acele cunostinte.Imi aduc bine aminte serile in care stateam si povesteam banalitati si poate inca de pe atunci s-a infiripat ceva...defapt...sigur de atunci.Incet incet am devenit prieteni buni,ne povesteam totul,veneam impreuna de la scoala,ne intelegeam de minune.Insa de la acea prietenie,putea deveni simplu o dragoste desi nu ne dadeam seama,sau refuzam sa credem ca vom putea fi vreodata iubiti(cel putin eu),sau o luam ca fiind o gluma.Si totusi s-a intamplat ceva,dintr-o simpla gluma...Desi nu-mi venea sa cred,si poate in sufletul meu stiam ca nu e bine sa dam acea prietenie,pe o dragoste care aducea cu ea certuri,discutii,gelozii si asa mai departe,ca in orice relatie de altfel.Dar gandidu-ma acum in trecut...poate asa a fost sa fie,asa ne-a fost scris..sau poate...cine stie.In scurt timp relatia noastra s-a intarit,ne vedeam zilnic,povesteam ore in sir fara sa ne plictisim unul de celalalt.A durat asa cateva luni,pana cand ceva s-a intamplat iarasi,ceva s-a rupt,parca nu mai eram noi acei copii din trecut.Increderea a disparut,ne certam zilnic din nimic,nimic nu mai era la fel oricat ne-am fi dorit,oricat am fi incercat,oricate intrebari ne-am fi pus.Dar totusi am continuat sa ramanem impreuna,desi ne faceam rau.Era una buna,zece rele.In sfarsit,s-a produs si acea despartire,pt ca eram constienti ca va veni,ca nimic nu mai era la inceput.Si cat ne doream sa mai fie(si inca ne dorim...).Am ajuns sa te iubesc mult,poate prea mult,in unele momente poate chiar devenea o obsesie.Nu pot sa stiu exact ce ai simtit tu,dar un lucru stiu sigur...tineai destul de mult la mine(si inca mai ti).Desi majoritatea cuplurilor dupa despartire nu-si mai vorbesc,regreta ceea ce s-a intamplat,si poate chiar isi doresc sa nu se fi cunoscut niciodata,la noi a fost diferit.Inca vorbeam,ne alintam,poate chiar in unele momente ne doream o impacare,poate doar asa de dragul clipelor frumoase,sau poate intradevar ne era frica de o despartire definitiva.Si am incercat si a2a oara,si a3a oara dar n-a mai mers:|.Nu degeaba se spune ca toate iubirile sunt frumoase la inceput si putini sunt cei care mai pot fi ca la inceput.Poate noi,fetele,ne dorim uneori prea mult de la cel de langa noi,avem nevoie de stabilitate,de sprijin,de intelegere si cate si mai cate...si poate pe ei ii sperie toate acestea...mai ales stabilitatea.Dar sa revenim...Am tinut-o asa aproape 2 ani,tot cu gandul ca odata ne va merge bine si chiar si in prezent ne mai amagim.Ne leaga niste lucruri,niste amintiri care n-ai cum sa le uiti de pe o zi pe alta,care totusi ne-au marcat.Am incercat sa am din nou prieten,si chiar am avut(destui)..dar nici unul n-au fost ca el.Fiecare atingere de-a lor ma ducea cu gandul la el,la acele clipe de neuitat,la noptile petrecute impreuna..la tot.Niciodata n-am inteles de ce,sau poate intelegeam prea bine...Intalnirile cu el au continuat si desi imi puneam in cap ca de data asta sigur nu mai cedez,de fiecare data cadeam prada saruturilor lui,mangaierilor...si iarasi ajungeam unde nu trebuia dar unde ne doream amandoi.Au fost niste lucruri complicate,care oricat as vrea sa le dezleg nu pot,au ramas niste intrebari fara raspuns...Si inca si azi imi mai pun acele intrebari:"De ce il vroiam numai pe el,de ce nu puteam sa traiesc cu un altul tot ce am trait cu el sau cel putin asemanator,de ce nu ma puteam desprinde de el,de ce in fiecare gand de-al meu era doar el?"Oare de ce??