Aiurea...

 Si a mai trecut un weekend.A fost unul din acele weekenduri care mi le-am petrecut inchisa in camera mea.Am vrut sa-l dedic din nou trecutului, sa stau sa meditez asupra a tot ce a fost,ce a trecut,ce nu va mai fi...N-am avut starea necesara sa ma duc prin oras cu fetele,sa ma destrabalez prin club,sa rad,sa glumesc si sa fac tot ce imi trece prin cap.M-am gandit la tine si inca ma gandesc.Oare ce faci,pe unde esti si mai ales cu cine?Oare stii ca cineva se gandeste la tine in timp ce tu,esti cine stie prin ce bar,prin ce club,prin ce pat,cu cine stie ce prieteni sau  cine stie ce femeie...?Acele femei cu suflet de copil ce te-au fascinat intotdeauna.Eu n-am fost una dintre acele femei.N-am putut sau n-am stiut sa te fac sa uiti...Sa uiti acea femeie cu suflet de copil care te-a marcat,care ti-a lasat in suflet rani adanci.N-am stiut sa ti le vindec,sa te fac sa fii al meu si cu sufletul nu doar cu trupul.
 Am trait cu tine o poveste in care am fost o simpla marioneta.M-am lasat purtata de tine,de acel barbat care il credeam perfect.Si as fi vrut ca aceasta perfectiune sa nu fie vazuta doar prin ochii mei.As fi vrut ca la final sa zic: "Da frate,el m-a iubit si eu am fost cea care a gresit!",si nu invers.Imi asumam toata vina.
 Poate ca sunt cea mai egoista persoana de pe pamant,poate ca nu stiu sa pierd,poate ca fac bine sau nu sa-mi astern sentimentele,dar asa sunt eu.Sufletul urla in mine si trebuie sa zic ceea ce simt.Acum o consider ca o slabiciune pt ca asa ai ajuns sa te joci cu sentimentele mele.
 Poate am fost naiva si chiar proasta,poate ca sunt si acum pt ca ma gandesc la tine dar cu siguranta nici tu nu ai fost acel baiat perfect.

Adevar

Multi dintre noi spunem ca preferam adevarul oricat de dur ar fi el,decat o minciuna oricat de "mica"sau de "mare" ar fi ea.Dar oare chiar vrem asta cu adevarat?De cele mai multe ori,un adevar ne-ar putea rani.Chiar vrem sa fim raniti?Sunt intrebari care mi le pun in fiecare zi de cand am aflat acel adevar...
  Spuneam si eu la un moment dat ca adevarul este calea prin care ai putea fi mai aproape de cel de langa tine,sa-l cunosti mai bine.Dar ce te faci atunci cand traiesti ani de zile cu sentimentul ca in fiecare zi iti spune adevarul,ca pe zi ce trece e tot mai fidel,ca nu ti-a gresit,ca nu te-a inselat,ca te-a iubit...iar in fond au fost doar niste amagiri,niste minciuni.
  Oare de ce nu mi-am putut da seama de ce fel de om esti?De ce am crezut ca esti cel mai bun baiat care l-am putut intalni?De ce am avut atata incredere in tine?Si...de ce scriu toate astea cu lacrimi in ochi?Poate pt ca imi pare rau,poate pt ca regret,poate pt ca inca sper ca acel adevar sa fi fost o alta minciuna de-a ta.
  Poate ca acum imi doresc sa vi sa-mi spui ca ai gresit,ca a fost o gluma,ca ai vrut sa vezi cum reactionez,ca ai vrut sa vezi daca imi pasa sau nu de tine...dar cu siguranta e deja prea tarziu.Mult prea tarziu!