Multi dintre noi spunem ca preferam adevarul oricat de dur ar fi el,decat o minciuna oricat de "mica"sau de "mare" ar fi ea.Dar oare chiar vrem asta cu adevarat?De cele mai multe ori,un adevar ne-ar putea rani.Chiar vrem sa fim raniti?Sunt intrebari care mi le pun in fiecare zi de cand am aflat acel adevar...
Spuneam si eu la un moment dat ca adevarul este calea prin care ai putea fi mai aproape de cel de langa tine,sa-l cunosti mai bine.Dar ce te faci atunci cand traiesti ani de zile cu sentimentul ca in fiecare zi iti spune adevarul,ca pe zi ce trece e tot mai fidel,ca nu ti-a gresit,ca nu te-a inselat,ca te-a iubit...iar in fond au fost doar niste amagiri,niste minciuni.
Oare de ce nu mi-am putut da seama de ce fel de om esti?De ce am crezut ca esti cel mai bun baiat care l-am putut intalni?De ce am avut atata incredere in tine?Si...de ce scriu toate astea cu lacrimi in ochi?Poate pt ca imi pare rau,poate pt ca regret,poate pt ca inca sper ca acel adevar sa fi fost o alta minciuna de-a ta.
Poate ca acum imi doresc sa vi sa-mi spui ca ai gresit,ca a fost o gluma,ca ai vrut sa vezi cum reactionez,ca ai vrut sa vezi daca imi pasa sau nu de tine...dar cu siguranta e deja prea tarziu.Mult prea tarziu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu